Șerban Iulian
Bună ziua!
Sunt Șerban Iulian din București și sunt campion european la paracanoe – competiţie organizată la Trasona, Spania. În august 2012, am devenit şi campion mondial tot la kaiac simplu, pentru persoane cu dizabilităţi, în cadrul competiţiei de la Poznan, Polonia. Iată povestea mea:
Din cauza unui accident cumplit de tren mi-am pierdut un picior, iar celălalt se afla într-o stare foarte gravă. Trei luni am petrecut în Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde am fost supus la 16 operaţii la bontul zdrobit şi la celălalt picior. După toate acele operaţii eram neprotezabil, ceea ce însemna că bontul meu nu era compatibil cu nicio proteză. O fată a văzut la televizor ce am păţit şi m-a sunat în fiecare seară, cât timp am stat în spital. Se afla şi ea într-o situaţie similară cu a mea şi mi-a povestit cum a reuşit să meargă mai departe. Nu se poate exprima în cuvinte cât bine mi-a făcut acea persoană, cât de mult m-au sprijinit familia şi prietenii. M-au vizitat prieteni pe care nu-i văzusem de ani de zile. Era foarte greu să accept situaţia în care mă aflam. Îmi era foarte teamă că nu o să mă mai înţeleg cu fetele de acum încolo, că nu o să se mai uite nimeni la mine. Dar minunea s-a întâmplat chiar acolo în spital, unde am întâlnit o fată de care m-am îndrăgostit; acest lucru mi-a dat foarte mult curaj, încredere şi putere.
După 10 luni de la accident, am primit prima proteză. În spital am auzit de OrtoProfil şi aşa am ajuns la dumneavoastră, unde am primit cea mai bună proteză de coapsă existentă. Acum, încă învăţ să merg cu „noile picioare”.
Cât despre viitor, am foarte multe planuri şi multă încredere că le voi realiza. Vreau să conduc maşina din nou şi vreau să fac din nou sport. Am făcut parte din lotul naţional de kaiac-canoe, timp de 5 ani, iar acum vreau să reintru în competiţie. Vreau să concurez în competiţiile organizate pentru persoanele cu dizabilităţi. Trebuie să mărturisesc că, deşi am înotat pentru prima oară după accident acum câteva zile, simt că voi reuşi. Un alt lucru pe care vreau să-l fac este să vizitez o cunoştinţă care se află într-o situaţie similară. Vreau să o încurajez, aşa cum şi pe mine m-au încurajat alţii.
Pe ceilalţi pacienţi OrtoProfil îi pot sfătui să nu uite niciodată că viaţa merge înainte, este dureros, dar trece. Trebuie să vadă mereu şi partea plină a paharului, o persoană cu dizabilităţi poate avea şi multe avantaje.
Din nefericire, triplul campion mondial la paracanoe, Iulian Șerban, s-a stins din viață la începutul acestui an (2021), în urma unui infarct. Suntem alături de toți cei care l-au cunoscut și deplângem împreună pierderea suferită.
Iulian a fost un exemplu de curaj, determinare și perseverență. A fost un model de viață.
Lumea este mai săracă fără tine, Iulian!