Kinetoterapia

Kinetoterapia utilizează mișcarea ca terapie, cu rolul de a restabili anumite funcții ale corpului

Kinetoterapia

Kinetoterapia utilizează mișcarea ca terapie, cu rolul de a restabili anumite funcții ale corpului, aceasta fiind utilizată cu scop profilactic, terapeutic și de recuperare.

Indicații:

•Afecțiuni ale coloanei vertebrale: scolioză, cifoză, lordoză, etc;

•Afecțiuni ortopedice și post-traumatice: entorsă, fractură, luxație, hernie de disc, sciatică, lombosciatică, etc;

•Afecțiuni reumatice: artroză, artrită, poliartrită, periartrită, spondilită, reumatisme degenerative;

•Afecțiuni neurologice;

•Afecțiuni cardio-vasculare;

•Afecțiuni respiratorii;

•Boli metabolice;

•Afecțiuni congenitale: distrofie neuro-musculară, luxație congenitală de șold etc.

Detalii

Înainte de a iniția terapia, pacientul este evaluat din punct de vedere neuro-mio-artro-kinetic. În funcție de rezultatele evaluării sunt setate obiectivele și planul de tratament.

Obiectivele Kinetoterapiei:

•Corectarea și menținerea posturii și aliniamentului corporal;

•Creșterea și menținerea mobilității articulare;

•Creșterea și menținerea forței și rezistenței musculare;

•Dezvoltarea capacităților de învățare motrică, a expresivității și cursivității mișcărilor;

•Îmbunătățirea echilibrului și a coordonării;

•Creșterea capacității funcționale a aparatului respirator (volume și capacități pulmonare);

•Antrenamentul la efort;

•Reeducarea sensibilității;

•Dezvoltarea capacității de relaxare fizică (musculară, funcțională) și psihică;

•Scăderea durerii.

În ce constă programul kinetic:

Exercițiile fizice medicale cuprind tehnici kinetice și anakinetice ca mijloace de bază în asistența medicală a omului sănătos, dar și a omului bolnav.

Este important de menționat că aceste exerciții nu sunt standard și se recomandă un program personalizat în funcție:

1.Patologie;

2.Deficitul funcțional al pacientului;

3.Principalele complicații și agravări posibile ale unor boli cronice;

4.Vârsta și profesia pacientului.

La ce vârstă se recomandă Kinetoterapia?

Ședințele de kinetoterapie se adresează tuturor vârstelor, în special persoanelor cu diferite afecțiuni ale aparatului locomotor.

Kinetoterapeutul stabilește programe de recuperare în funcție de obiectivele terapeutice și supraveghează exercițiile pacienților. În programele de kinetoterapie, abilitățile sociale, emoționale, cognitive și de comunicare sunt exersate concomitent cu aptitudinile motrice.

Programul kinetoterapeutic este recomandat să se desfășoare într-o sală de recuperare dotată corespunzător, fapt care permite o creștere a șanselor de reușită terapeutică.

Avantajele acestei metode sunt:

•Se poate efectua în faza acută a afecțiunii care a determinat simptomatologia dureroasă;

•Se poate efectua în scop profilactic, terapeutic și de recuperare;

•Eficacitate crescută;

•Crește calitatea vieții.