Antoanela - „Eu iubesc ceea ce fac"

Antoanela Turcu

A fost odată ca niciodată…

„[…] în luna iunie, cu 18 ani în urmă, în anul 2002 firma OrtoProfil își deschidea filiala din Constanța, și, în acel moment, mie mi-a revenit plăcuta misiune de a reprezenta această firmă în sud-estul țării.”

De atunci, Antoanela Turcu este colega noastră, astăzi ea fiind Directoarea punctelor de lucru Constanța și Tulcea.

Succesul. O idee despre cum îl putem obține:

Dacă pui suflet în ceea ce faci și îți place, n-ai cum să nu reușești, indiferent de obstacolele întâlnite pe parcurs!

Sigur, întotdeauna este bine să ai o echipă pe care te poți baza!

„[…] au fost momente pe care le-am traversat cu toții, și nu din cele mai plăcute uneori, dar am simțit mereu că am alături niște prieteni! Ne-am susținut reciproc […].”

Așadar…

„[…] suntem un angrenaj – unii fără alții nu am reuși să facem atâtea lucruri frumoase.”

Și pentru că ne aflăm în zona realizărilor:

„[…] o amintire frumoasă este cea referitoare la momentul de acum doi ani, când am primit premiul «Angajatul anului»!”

Având o experiență profesională atât de bogată…

„Chiar și după 18 ani de zile petrecuți în această profesie, încă apar în activitatea mea multiple provocări. Pacienții, cu toate că mulți dintre ei au afecțiuni comune, au nevoi foarte diferite, iar provocarea noastră de zi cu zi este să găsim, pentru fiecare dintre ei, soluția cea mai bună!”