Dispozitive de mers
Dispozitivele de mers se adresează persoanelor cu dizabilități și dificultăți locomotorii, pentru a le oferi susținere și sprijin parțial sau total în timpul procesului de reabilitare sau într-o patologie a cărei evoluție s-a stabilizat definitiv.
Dispozitivele de mers se adresează atât copiilor, cât și persoanelor vârstnice, asigurând un grad ridicat de mobilitate și independență (parțială sau totală) în desfășurarea activităților fizice.
Compania OrtoProfil oferă soluții printr-o gamă diversificată de dispozitive medicale de la firme producătoare de renume mondial: Thuasne (Franța), Herdegen (Franța), Prim (Spania), Uriel (Israel), MDH (Polonia), care pot fi ajustate în funcție de calitățile anatomice ale utilizatorului.
Obiectivele mijloacelor ajutătoare de mers sunt:
Îmbunătăţirea echilibrului prin stabilitate
Descărcarea parțială sau totală a unor segmente anatomice
Obținerea independenței maxime posibile în locomoție
Cârja cu sprijin pe antebraț
oferă stabilitate ridicată și preîntâmpină suprasolicitarea încheieturii mâinii, descărcând din greutatea corporală a membrului afectat.
Bastonul
(cu trei sau patru picioare) oferă stabilitate și sprijin parțial, descărcând din greutatea corporală de pe membrul afectat.
Cârjele cu sprijin subaxilar
au ca obiectiv principal descărcarea totală a segmentului afectat. Ele asigură un suport crescut al trunchiului, spre deosebire de celelalte tipuri.
Indicațiile cârjelor:
– cazuri de instabilitate în mers, posttraumatic;
– descărcarea parțială sau totală a unui membru inferior.
Cadrul de mers
Este cel mai potrivit dispozitiv pentru pacientul cu tulburări de echilibru, recomandat și în reabilitarea mersului. Datorită suprafeței importante de sprijin, oferă stabilitate optimă. Stabilitatea optimă este obținută prin suprafața mare de sprijin (poligon de susținere).
Cadrul de mers a apărut în anul 1950, dar a fost brevetat abia în anul 1953, de către William Cribbes Robb de Stretford, ca dispozitiv numit „ajutor de mers pe jos”, iar în anul 1957 au fost brevetate alte două variante prevăzute cu roți.
Indicații:
– cazuri de instabilitate severă în mers, posttraumatic, postoperator;
– sprijin în mers îndelungat;
– descărcarea parțială sau totală a membrelor inferioare;
– pentru nevoi complexe;
– stare fizică precară.
Dispozitivele de verticalizare dinamică
sunt dispozitive medicale pentru verticalizarea pacientului (poziția în picioare), cu stabilizarea membrelor inferioare și a trunchiului. Conferă siguranță și oferă posibilitatea de locomoție, asigurând astfel un anumit grad de independență în mers.
Indicații:
– paralizie cerebrală infantilă – diferite forme;
– meningomielocel;
– leziuni cerebrale patogene sau vasculare;
– leziuni ale măduvei spinării, cu pareză a membrelor inferioare;
– tetrapareză și tulburări de echilibru;
– boli demielinizante (scleroză multiplă, scleroză laterală amiotrofică și altele);
– boli musculare ce includ pareze și paralizie;
– sindroame genetice care provoacă pareză;
– boli reumatice avansate.