Kerekes Károly
Bună ziua!
Mă numesc Kerekes Károly, am 51 de ani și sunt din Odorheiu Secuiesc. În urma unei infecții extinse, medicii au fost nevoiți să-mi amputeze piciorul. Iată povestea mea:
Într-o zi m-am înțepat în picior, iar apoi am făcut o infecție. Eu aveam diabet, boală de care nu știam, iar din această cauză nu am simțit durerea la locul infecției și nici nu i-am acordat o prea mare importanță. Când am văzut totuși că nu mi se mai vindecă rana, am fost la medic, însă deja era prea târziu. Medicii au efectuat trei intervenții chirurgicale, pentru că voiau să-mi salveze piciorul, dar nu se mai putea face nimic, așa că mi l-au amputat de la coapsă. Am înțeles că operația era singura mea șansă de salvare. Nu-mi doream să rămân o persoană care să depindă mereu de alții.
În perioada în care eram internat în spital am primit vizita reprezentantului medical OrtoProfil, care mi-a explicat cât de mult poate îmbunătăți viața unui pacient, aflat în situația mea, purtarea unei proteze. Anul acesta, în luna aprilie, am primit prima proteză și de atunci n-am mai stat o clipă în pat. M-am ridicat și am început să merg, mi-am modificat mașina astfel încât să pot să o conduc și am continuat să muncesc.
Mișcarea și activitatea fizică a contat foarte mult în procesul de recuperare. Eu nu pot să stau doar în pat. Fac zilnic zece ore de mișcare, conduc câte 800 de kilometri pe săptămână, pentru că mă ocup de aprovizionarea magazinului fiului meu, merg la meciuri de fotbal, mă plimb. Dacă la început mergeam folosind ambele cârje, acum pot merge și doar cu una. Pentru mine mișcarea este foarte importantă.
Consider că cel mai important lucru pentru persoanele care se află într-o situație similară cu a mea este să fie protezați. O proteză de calitate îi poate ajuta foarte mult să-și continue viața. Totodată, le recomand să facă multă mișcare, să nu stea în pat. Viața oricum merge mai departe, dar e important să o trăiești în picioare.