Evenimente

Evenimentele organizate de  compania OrtoProfil, dar și cele la care reprezentanții OrtoProfil au fost prezenți, atât în țară cât și în străinătate.

28 noiembrie 2014 – Program de 1 Decembrie

Luni, 1 Decembrie, toate filialele OrtoProfil din țară vor fi închise cu ocazia Zilei Naționale a României.

20 noiembrie 2014 – Bursa OrtoProfil pentru studenți

Compania Ortoprofil acordă 5 burse în valoare de 100 de euro/lună fiecare, pe durata întregului an universitar, pentru 5 studenți de la universitatile din Tâgu-Mureș, care au o situație metarială precară și care au obținut rezultate bune la învățătură. Pentru a se înscrie studenții trebuie să anexeze mai multe documente, dar și să completeze un […]

24 octombrie 2014 – Stand OrtoProfil la Conferința de chirurgie și la Reuniunea chirurgilor din Moldova (GALERIE FOTO)

Colegele noastre de la OrtoProfil Bacău și Piatra Neamț sunt prezente la cea de-a VIII-a ediție a Conferinței de chirurgie cu participare internațională și la Reuniunea chirurgilor din Moldova ”Iacomi-Răzeșu”, evenimente ce se desfășoară în această perioadă la Piatra Neamț. Medicii chirurgi din țară și din străinătate, prezenți la eveniment au putut vedea produsele expuse […]

23 octombrie 2014 – Vizită la atelierele Scudotex din Milano, Italia (GALERIE FOTO)

Colegii noștri s-au întors recent dintr-o vizită făcută la atelierele de producție a ciorapilor compresivi Scudotex din Milano, Italia. Disponibili într-o gamă variată de culori și având grade de compresie diferite, ciorapii elastici Scudotex pot fi comandați direct de pe site-ul OrtoProfil. www.ortoprofil.ro/ciorapi-elastici-compresivi

20 octombrie 2014 – Parc de Reabilitare, unic în România, inaugurat la OrtoProfil (GALERIE FOTO)

Conducerea companiei OrtoProfil Prod a inaugurat sâmbătă, 18 octombrie, Parcul de reabilitare OrtoProfil, investiţie unică în România construită chiar lângă sediul situat pe strada Podeni nr. 44 din Târgu-Mureş. Evenimentul a avut loc cu ocazia Zilei Porţilor Deschise la OrtoProfil, organizată pentru a marca cei 20 de ani de existenţă ai companiei. Complex de redare […]

20 octombrie 2014 – Spectacolul trupei ”Gördülő”, văzut de presă

Sâmbătă seara, în Sala Mare a Palatului Culturii a fost organizat un spectacol susţinut de trupa de dans Gördülő din Ungaria, la care au participat, alături de Frunda György, asociatul principal al OrtoProfil, o mare parte dintre angajaţii firmei, şi un număr însemnat de beneficiari ai serviciilor OrtoProfil. Trupa de dans Gördülő a fost în […]

18 octombrie 2014 – Ziua Porților Deschise la OrtoProfil, un eveniment reușit (GALERIE FOTO)

Sute de persoane, de toate vârstele au trecut pragul sediului cetral al companiei OrtoProfil cu ocazia Zilei Porților Deschise. Evenimentul, desfășurat sâmbătă, 18 octombrie, a marcat împlinirea a 20 de ani de activitate a companiei. Cei prezenți la eveniment au au avut posibilitatea de a vizita atelierele de producţie ale companiei, expoziţia OrtoProfil şi Centrul […]

18 octombrie 2014 – Trupa de dans ”Gördülő” la Gala OrtoProfil 20 de ani (FOTO VIDEO)

Trupa de dansatori în scaune cu rotile ”Gördülő” din Ungaria a făcut senzație la Gala OrtoProfil 20 de ani, oferind celor prezenți un spectacol de neuitat. Gala OrtoProfil 20 de ani, eveniment care a marcat împlinirea a două decenii de activitate a companiei, a avut loc sâmbătă, 18 octombrie, în Sala Mare a Palatului Culturii […]

13 octombrie 2014 – Részvétnyílvánítás Mesaj de condoleanțe

Fájó szívvel gyászol az OrtoProfil csapata TORDAI TIBOR munkatársunk hirtelen elhunyta miatt. Mély együttérzésünket és őszinte részvétünket fejezzük ki TORDAI VILMA-GYÖNGYI kolleganőnknek férje elvesztése miatt érzett fájdalmában. Az OrtoProfil munkaközössége. Cu lacrimi în ochi și cu adâncă durere în suflet ne despărțim de bunul nostru coleg TORDAI TIBOR. În aceste momente de suferință și de […]

29 septembrie 2014 – Programul Zilei Porților Deschise OrtoProfil

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate a companiei OrtoProfil, vă invităm la Ziua Porților Deschise, eveniment dedicat întregii familii, ce va avea loc sâmbătă, 18 octombrie 2014, la sediul central al companiei (Târgu-Mureș, strada Podeni nr.44 A), între orele 10:00-15:00. Din program: -Prezentarea metodei revoluționare McKenzie de examinare și tratare a discopatiilor, […]