Dispozitiv medical portabil pentru administrarea continuă cu oxigen

Concentratorul de oxigen portabil Zen-O lite™ este soluția medicală pentru pacienții care se deplasează la investigații medicale, pentru diferite activități cotidiene în interiorul sau în afara domiciliului, în călătorii sau în cazul în care rămân fără sursă de curent electric.

Concentratorul portabil de oxigen Zen-O lite ™ este acceptat la bordul aeronavelor și a îndeplinit toate criteriile de acceptare ale Administrației Federale a Aviației din Statele Unite (FAA).

Indicații terapeutice

Concentratorul de oxigen portabil Zen-O lite™ este destinat să furnizeze oxigen suplimentar pacienților cu boli pulmonare cronice, precum și oricărui pacient care necesită oxigen suplimentar, acest tratament fiind prescris de către medicul specialist (medici cu specialitate pneumologie sau pneumologie pediatrică).

Caracteristicile aparatului

Concentratorul de oxigen portabil Zen-O lite™ a fost proiectat pentru a fi utilizat cu foarte mare ușurință, astfel încât toate funcțiile pot fi accesate prin doar câteva taste de pe panoul de control.

• După încărcarea completă, dispozitivul poate funcționa timp de până la 4 ore cu bateria la setarea 2 și 18 respirații pe minut. Este prevăzut cu buton pentru a verifica stadiul de încărcare a bateriei.

• Dispozitivul este prevăzut cu alarme, find prioritară alarma pentru concentrație de oxigen sub 82%

Pachetul include: concentrator, baterie, alimentator DC, geantă, alimentator AC