Premiul Value&Quality Award reprezintă emblema excelenței. Scopul acestuia este de a recunoaște calitatea superioară a produselor și a serviciilor aflate în competiție, de a promova dezvoltarea ofertelor competitive pe piața internațională, precum și de a sprijini consumatorii în alegerea produselor și a serviciilor de calitate. În acest an, premiul Value&Quality Award are 47 de categorii care, pe baza premiului Hungarian Quality Product Award fondat în 1998, reprezintă calitatea excepțională și în afara hotarelor Ungariei. Ceremonia de premiere a avut loc în data de 11 septembrie 2018 la Budapesta, în Parlamentul Ungariei.
„Scopul nostru principal este îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități. Cea mai importantă caracteristică a activității noastre este calitatea, astfel că ne concentrăm pe servicii de înaltă calitate atât în activitățile de producție, cât și în cele de distribuție. Premiul Value&Quality Award, emblema excelenței, dovedește angajamentul nostru față de calitatea produselor și a serviciilor oferite de OrtoProfil.”
Statisticile arată că aproximativ 30 % dintre copiii care se nasc anual prezintă diformități la nivelul cutiei craniene. În funcție de postura adoptată de copii în primele luni de viață, aceste diformități pot fi de mai multe tipuri: plagiocefalie, scafocefalie sau bradicefalie, iar aproximativ 15 % dintre acești copii pot fi tratați cu această orteză specială, premiată acum în Ungaria la Value&Quality Award. Această orteză are formă de cască și este realizată pe baza unor parametri obținuți prin tehnologia de scanare 3D. Compania OrtoProfil deține Unicul Centru din România de amprentare prin tehnologia de scanare 3D.
Potrivit studiilor medicale, factorii care determină apariția diformităților craniene la copii sunt poziția intrauterină restrictivă a fătului, nașterea multiplă, poziția incorectă a copilului în timpul somnului, anomaliile genetice, torticolisul congenital sau dobândit, anomaliile creierului, accidentele vasculo-cerebrale intrauterine sau congenitale și anomaliile coloanei vertebrale.
(apelabil din orice rețea națională, fixă sau mobilă)