Cu ocazia Zilei Internaționale a Scoliozei, marcată anual pe data de 25 iunie, specialiștii OrtoProfil doresc să atragă atenția asupra faptului că România are una dintre cele mai ridicate rate din Europa în ceea ce privește numărul copiilor bolnavi de scolioză.
„Având în vedere acest număr ridicat de cazuri, facem un apel la reprezentanții autorităților din domeniul sanitar pentru a analiza necesitatea introducerii în şcoală a Programului de Screening al Scoliozei. Având în vedere că în unele state acest tip de screening este reglementat legal și ținând cont de faptul că majoritatea organizațiilor și experților medicali susțin acest program, suntem convinși că un diagnostic precoce va conduce la un tratament în fază incipientă a scoliozei și astfel va determina stoparea sau corectarea deviației coloanei vertebrale”, declară Szilágyi Zsolt, kinetoterapeut al Centrului Naţional de Reabilitare OrtoProfil.
„Scolioza reprezintă deformarea coloanei vertebrale în toate cele trei planuri: frontal, sagital şi transversal. Aceasta poate avea multiple cauze. Cea mai frecventă formă de scolioză este cea idiopatică, etiologia afecțiunii nefiind pe deplin elucidată, motiv pentru care există controverse pe această temă în lumea medicală. Acest tip de scolioză este mai des întâlnit în cazul fetelor, cu modificări semnificative în perioada prepubertară şi pubertară. O dată depistată, trebuie început un program de reabilitare complex care este compus din terapie tridimensională conform principiilor Schroth, terapia Vojta, terapie manuală şi purtarea unui corset realizat pe măsură individuală. Pentru a avea o eficienţă sporită trebuie eliminaţi şi factorii ce pot contribui la agravarea scoliozei, cum ar fi: poziţia necorespunzătoare în bancă la şcoală, ghiozdanul mult prea încărcat sau încălţămintea neadecvată. Astfel, printr-un program de educaţie personalizat pentru fiecare pacient în parte, acesta poate dobândi un stil de viaţă care va conduce către corecţia scoliozei, şi nu către agravarea sa.”, a explicat lect. univ. dr. Derzsi Zoltán, medic specialist ortopedie pediatrică.
Statistic, această afecțiune apare predominant la adolescenții de sex feminin (72 %), formele severe apar în proporție de 10:1 la fete. În tratamentul scoliozei există o standardizare, un protocol terapeutic, care în funcție de amplitudinea curburii scoliozei implică exerciții de kinetoterapie, kinetoterapie asociată cu tratament ortotic (corset personalizat), iar în stadiile avansate se recomandă intervenție chirurgicală.
„Scopul tratării precoce a acestei afecțiuni este de a preîntâmpina intervenția chirurgicală. Terapia conform principiilor Schroth înregistrează cele mai notabile rezultate în recuperarea scoliozei și cuprinde un program de exerciții fizice, concepute special pentru a corecta deviația coloanei vertebrale. Exercițiile se efectuează sub atenta supraveghere a kinetoterapeutului, scopul terapiei Schroth fiind obținerea posturii fiziologice vertebrale prin elongația activă a acesteia, derotarea vertebrelor prin respirație tridimensională, precum și tonifierea musculaturii în poziția maximă corectivă. Acest tip de tratament al scoliozei este indicat pacienților de la vârsta de 8 ani, iar durata terapiei este stabilită de către kinetoterapeut. Terapia Schroth trebuie asociată cu purtarea obligatorie a corsetului special (corset Cheneau) pentru corecția scoliozei. Dorim să accentuăm importanța terapeutică a utilizării corsetului personalizat. În cazul în care nu este fabricat pe măsură individuală poate face mai mult rău decât bine!”, declară kinetoterapeutul Bogdan Goga, fondatorul Centrului Terapie pentru Mișcare.
Terapia Schroth are ca obiectiv principal reducerea gradului de scolioză, respectiv încetinirea sau stoparea progresiei acestuia până la maturitatea osoasă. De asemenea, terapia Schroth previne o serie de procese degenerative ale diferitelor formațiuni anatomice, cum ar fi mușchii, articulațiile, zonele intervertebrale și totodată ameliorează durerea la nivelul coloanei vertebrale, asigură creșterea capacității cardio-pulmonare și îmbuntățește starea psihică a pacientului.
Corsetul Cheneau este corsetul utilizat cu predilecție pentru tratamentul scoliozei. Tehnica confecționării corsetului permite adaptarea la morfologia scheletică a pacientului şi a scoliozei, precum și adaptarea la evoluția morfologică în timpul creșterii pacientului.
Adolescența este perioada în care scoliozele prezintă cel mai mare risc evolutiv. Corsetul are rol corectiv, asigurând un rol de tutore pentru coloana vertebrală, astfel încât la sfârșitul perioadei de tratament unghiul Cobb să se reducă. Corsetul este, în general, foarte bine tolerat, dar odată cu debutul adolescenței, atitudinea față de corset se poate schimba, datorită mai multor factori: remarci răutăcioase, complexe față de imaginea propriului corp etc.
ScoliCamp, UN PROIECT INOVATIV, A AJUNS LA CE-A DE-A TREIA EDIȚIE
Înglobând un concept inovativ și unic, această tabără abordează, pentru al treilea an consecutiv, problema scoliozei la copii și adolescenți printr-un program complex, care cuprinde terapii moderne în managementul scoliozei, consiliere psihologică, integrare și acceptare socială.
În perioada 5-11 august 2018, la Centrul Național de Reabilitare OrtoProfil din Târgu Mureş, tinerii participanți vor învăța faptul că corsetul nu este dușmanul adolescenței, ci este un prieten care o ajută. Printr-un tratament corespunzător, într-o perioadă variabilă de până la 5-6 ani, adolescentele se pot însănătoși. Specialiștii care lucrează zilnic în tratamentul acestei afecțiuni au observat că aceste tinere sunt de multe ori discriminate și tratate cu răutate de către colegii de la școală. De asemenea, deseori, profesorii și părinții le sfătuiesc să nu facă sport, să se menajeze, fără să știe că, de fapt, activitatea sportivă este chiar recomandată. Tocmai de aceea, în tabără, participantele, în anii trecuți, au înotat în lacul Ursu de la Sovata, s-au plimbat în salina de la Praid și au jucat baschet. Întreaga societate are o răspundere mare față de acești copii.
„În România este o rușine să ai «un defect», societatea nu ne ajută întotdeauna și trebuie să luptăm pentru drepturile noastre. Dacă am un handicap, nu înseamnă că am murit. Eu am o problema mai gravă decât scolioza, iar corsetul meu, de care râde lumea, este chiar acest fotoliu rulant. Aceste fete încă au o șansă să își recupereze starea naturală a coloanei vertebrale și trebuie să muncească din greu pentru acest lucru, și nu vad nimic de râs în această privință. Oamenilor din jurul nostru le trebuie puțin mai multă empatie și inteligență emoțională ca să poată înțelege prin ce trec toți acești pacienți. Trebuie să-i ajutăm să se integreze, să nu aibă rețineri, să-și dea seama că sunt egali persoanelor care nu au această afecțiune. Avem responsabilitatea să îi ajutăm atât pe ei, cât și pe părinții lor, și organizând aceste tabere, ne dorim ca acestea să devină treptat un ajutor pentru pacienți, pentru comunitățile locale din care fac parte, pentru ca ei să se poată însănătoși cât mai repede”, declară Paula Hădărag, ambasador OrtoProfil.
ScoliCamp – Prima Tabără de Scolioză din România s-a bucurat în 2017 de recunoaștere națională, fiind distinsă cu Premiul Publicului la categoria „Inovație în Sprijinul Pacienților”, în cadrul galei Premiilor COPAC (Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România), ediția a II-a, unde au participat oficiali din sănătate, medici, asistenți medicali, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți și ai altor ONG-uri din sănătate.
DESPRE ORGANIZATORI
OrtoProfil Prod Romania este prima firmă de profil din Romania, ocupând locul întâi în topul producătorilor și distribuitorilor de dispozitive medicale. Din dorința de a fi cât mai aproape de pacienți, OrtoProfil a deschis 45 de filiale la nivel național, inaugurate în reședințele de județ. Evaluată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), compania OrtoProfil are contracte de furnizare a dispozitivelor medicale încheiate cu toate Casele de Asigurări de Sănătate Județene din țară, acest lucru făcând posibil ca pacienții să beneficieze de subvenția oferită de CNAS. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: www.ortoprofil.ro sau https://www.facebook.com/OrtoProfil.Romania/
Centrul Terapie pentru Mișcare este un centru de fizioterapie care abordează integrativ problemele pacientului prin utilizarea unor practici moderne precum: terapia Schroth, terapia Vojta, osteopatia, recuperarea uroperineală, drenajul limfatic, fizioterapia, stimularea electrică funcțională, terapia Bowen, kinetoterapia, terapia manuală, kinesiotapingul, reeducarea posturală, crioterapia și masajul. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: www.terapiepentrumiscare.ro sau https://www.facebook.com/TerapiePentruMiscare/
(apelabil din orice rețea națională, fixă sau mobilă)