Rusu Marian

– Când și cum ai fost diagnosticat cu osteosarcom?
A trecut aproape un an, dacă mă gândesc mai bine era pe 2 februarie 2011. Am fost internat la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iași la clinica de chirurgie pentru a-mi face o biopsie a doua zi. După ce am făcut o radiografie doctorii au spus ca ar fi posibil să fie vorba de o tumoră. Totuși am făcut și această biopsie pentru a fi siguri și pentru a vedea dacă este de tip malignă sau benignă. Eu am știut din prima zi, deși la început nu am vrut să cred ceea ce se mi se întâmpla, că va trebui să accept acest lucru.

– Cum ai reușit sa te lupți cu această boală?
Consider că boala nu m-a răpus de tot. Mă durea piciorul, curele de chimioterapie nu au fost chiar atât de ușor de suportat, dar cu toate acestea eu știam că nu pot să mă dau bătut, pentru că viața încă nu se terminase. Am hotărât că trebuie să merg în continuare la școală, să învăț, cu alte cuvinte să încerc să fiu în continuare un elev normal.

– Din cauza acestei teribile boli ai pierdut un picior. Cum te-ai descurcat după amputație?
După amputație a fost greu, eu am fost o persoană căreia nu îi plăcea să stea, întotdeauna găseam ceva de făcut pentru mine sau pentru familie. Îmi plăcea să ies să mă plimb pe jos sau cu bicicleta, dacă părinții mă rugau mergeam până la magazin sau îi ajutam cu alte lucruri. După amputație a trebuit să mă resemnez cu faptul că nu mai pot face orice, dar cu toate acestea nu am renunțat. Doctorul care m-a operat mi-a spus că se va putea purta o proteză și că voi putea merge din nou. Cred că acest lucru m-a făcut să trec mai ușor peste faptul că piciorul a trebuit amputat.

– Ce fel de sprijin ai primit de la familie?
Familia a fost întotdeauna aproape de mine, așa cum cred că ar trebui să fie toate familiile mai ales când se întâmplă un necaz. De la cel mai mic verișor până la bunici, toți mi-au spus că mă voi face bine și chiar dacă a durat o vreme familia a fost întotdeauna aproape de mine. Veneau să mă vadă sau dacă nu puteau, chiar și cu un telefon mă susțineau. Să nu mai zic de un anumit suport financiar ca ne-a fost de mare folos mie și părinților mei. Odată cu boala nu am mai putut ieși să mă văd cu prietenii dar am ținut legătura cu câțiva, cu care mă întâlneam mai des, și din partea lor veneau numai mesaje pozitive .

– Cum te-ai descurcat la școală? Cum au reacționat colegii și profesorii?
Cum școala era locul în care mergeam când veneam de la spital, în pauzele dintre cure, colegii au devenit mai mult prieteni. Într-o zi chiar vroiau să plece de la școală să vina să mă viziteze. Profesorii au fost foarte înțelegători, la unele materii mai ușoare, după ce îmi luam lecțiile, mă ascultau să îmi pună note. Pot spune că eram favorizat din acest punct de vedere pentru că aveam note mari în comparație cu cât de des am fost eu la școală anul trecut în semestrul doi.

Înainte de boală și amputație eram un elev bun și chiar dacă uneori lipseam pentru că eram la spital, tot același elev am rămas. Încercam de fiecare dată când ajungeam acasă să îmi iau lecțiile de la colegi. Chiar dacă era uneori mult stăteam și scriam tot sfârșitul de săptămână. Unii profesori chiar au remarcat că faptul că puteam să răspund și la unele întrebări mai dificile, pentru că am încercat din geru să fiu prezent și la ore. Uneori chiar și colegii îmi mai cereau să le explic unele lucruri pe care ei nu le-au înțeles foarte bine.

– Ce fel de schimbare a însemnat faptul ca ai primit o proteză și ai reusit să te acomodezi cu purtarea acestuia?
Am primit protezele în septembrie 2011 după ce începuse școala. Prima săptămână am mers cu cârjele la școală dar nu puteam decât să stau în bancă, la tablă nu puteam ieși. Cu cârje mă deplasam greu prin casă sau la școală. După primirea protezei și după ce m-am acomodat cu ea a fost mult mai bine din toate privințele. Mergeam mai repede, eram mai mobil. Proteza m-a făcut să mă simt mai bine. Ceea ce vreau să spun este că proteza te ajută să te miști mai ușor și te face să te simți mai bine decât mergând cu cârjele .

– Ce a însemnat pentru tine faptul ca ai urmat un program de reabilitare la Centrul Național de Reabilitare OrtoProfil din Târgu-Mureș?
Când am sosit la OrtoProfil pentru protezare nu credeam că va fi așa de ușor să invăț să merg numai cu un baston. După două-trei zile de exerciții, de mers cu proteza am reușit, iar la maxim o lună am renunțat și la acel baston. De atunci pot să merg fără nici un sprijin. Pentru mine a fost cea mai mare bucurie că am urmat programul de reabilitare la Centrul de Reabilitare OrtoProfil din Târgu-Mureș. La început am crezut că voi primi proteza prin poștă și că v-a trebui să învăț singur să merg din nou, dar când am auzit că voi face recuperare am fost foarte fericit și abia așteptam să încep. Cred că fără acele zile de reabilitare și fără ajutorul specialiștilor nu aș fi mers nici acum.

– Există o activitate la care a trebuit să renunți?
Eu am fost o persoană activă căreia îi plăceau sporturile cel mai mult îmi plăcea să merg cu bicicleta. Odată cu boala și mai ales cu amputația am renunțat la orice tip de mișcare și implicit și la sport. Când am primit proteza și am auzit că într-o zi aș putea să merg cu bicicleta din nou am fost foarte fericit. După ce am primit proteza și am devenit mai sigur pe mine am început să merg mai mult pe jos, până la scoala și înapoi și chiar să mă plimb uneori.

– Ce planuri de viitor ai?
Eu îmi doresc ca după ce termin liceul să mă înscriu la Facultatea de Management din Iași din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza ” și să o absolv după care aș vrea să fac și masteratul în cardul aceleași facultăți. Vreau să mă angajez și să am o situație finaciara stabilă, poate voi încerca să îmi deschid și propria afacere.

– Ce sfaturi ai pentru ceilalți pacienți OrtoProfil, care se confruntă cu dificultăți asemănătoare?
Pentru persoanele care din nefericire au aceleași probleme pe care le-am avut și eu le sugerez să apeleze cu încredere la cei de la OrtoProfil pentru că și pe mine m-au ajutat dar mai ales pentru că sunt profesioniști. Aș vrea să mai dau un sfat celor ce au aceste probleme și anume să nu se îndepărteze de prieteni, de școală pentru că prietenii și colegii te pot susține moral și acest lucru te ajută foarte mult.

Galerie Foto

studii_140_332_orig studii_140_372_orig