Viața ACTIVĂ pentru persoanele cu dizabilități

Și persoanele cu dizabilități sunt parte a societății. De cele mai multe ori, defectele vizibile ale unui handicap pot conduce la discriminare, din partea societății, față de persoana în cauză și implicit la diminuarea libertății de expresie și de acțiune a acesteia. Dizabilitatea este doar un aspect de percepție, fiecare persoană poate să facă lucruri remarcabile.

Participarea la un concurs de frumusețe, la competiții sportive sau lupta pentru implementarea de proiecte ce pot fi utile altor membrii ai societății sunt opțiuni alese de multe persoane cu dizabilități motorii, aflate în scaun rulant, în locul unei vieți retrase.

03Simon Judit-Gyöngyi, președinte al Fundației HIFA România, a ales să aibă o viață activă și se implică frecvent în diferite proiecte. Visul său este să construiască un loc care să devină  ”acasă” pentru multe persoane cu dizabilități motorii, la fel ca Dumneaei.

”Eu cred că fiecare persoană este unică și trebuie să își găsească menirea. Să realizez acel proiect, Parcul HIFA, este foarte important pentru mine”, a explicat Doamna Simon JuditGyöngyi.

Obstacolele în a avea o viață socială obișnuită, de a avea șanse egale pentru a participa la viața publică, au fost depășite și de Paula Hădărag, o tânără plină de viață, care în urma unui accident auto, ce a avut loc în urmă cu opt ani, a ajuns în scaun rulant. Acest lucru nu a împiedicat-o să participe la un concurs internațional de frumusețe pentru persoane cu dizabilități, Miss Spinner, organizat în Ungaria.

M-am înscris din prima clipă în care am aflat, pentru că mi-am spus că este o oportunitate de a ieși în lume, de a socializa, de a te vindeca de rănile pe care ți le provoacă un accident. Socializarea este foarte importantă pentru noi și reușești să treci astfel peste întrebări de ce eu, de ce sunt în scaun rulant. Trebuie să ai dorința să treci peste obstacole, este greu la început pentru că toată lumea se uită la tine. Dar, dacă am ajuns în scaun rulant nu e vorba că nu mai ies afară, dacă îmi trăiesc viața, pot să mi-o trăiesc și așa cum este acum”, a mărturisit Paula.

În acest an, concursul Miss Spinner se află la cea de-a patra ediție și va avea loc în Ungaria, pe data de 8 aprilie 2017, iar începând cu data de 11 ianuarie au început înscrierile pentru această ediție. ”Concursul de Miss din Budapesta este un concurs în scaun rulant ce a început în anul 2003 și sunt mândru că acest proiect este unic în Europa. Scopul acestui concurs este de a crea o platformă de socializare prin care aceste fete, care participă și se află în scaun rulant, să poată să arate societății că sunt frumoase, iar societatea să le accepte așa cum sunt”, a declarant Kazány Tibor, organizatorul Miss Spinner.

Persoanele interesate se pot înscrie la Concursul Miss Spinner accesând următorul link http://spinnerszek.hu/. Condițiile de selecție sunt următoarele: să fi împlinit 18 ani (până la finalul perioadei de înscriere), vârsta maxima fiind 45 ani; posibilitatea de a comunica în limba maghiară și utilizarea unui scaun rulant nemotorizat, independent.

02Standardele impuse de societate pot fi atinse și depășite și în competițiile sportive. Florin Mîndru, concurent la Vocea României, și-a impus să reprezinte România la proba de schi, la Paraolimpiada din Coreea de Sud, ce va avea loc în anul 2018. Aflat în scaun rulant, cu dizabilități motorii, nu îi este deloc ușor să schieze cu un monoschi special. Nu s-a gândit niciodată că participarea la o tabără în Austria, unde a avut șansa să ajungă pe o pârtie de schi, îi va deschide apetitul pentru sport, implicit că-i va aprinde dorința de a-și forța limitele și să participe la o competiție sportivă internațională. Până în 2018 se antrenează intens la tot felul de competiții, pentru a strânge punctajele necesare calificării la competiția internațională. Toate acestea sunt posibile pentru că i s-a oferit o șansă pe care dorește să o fructifice, fiind o onoare să reprezinte România.

Este important pentru persoanele cu dizabilități să fie expuse cât mai mult în public. Eu am o viață cât se poate de normală, deși sunt 23 de ani de când sunt în scaun rulant și nu cred că am atins mai puține lucruri decât și le-ar fi dorit orice persoană care duce o viață mergând pe două picioare. Îmi este greu să conving eu, personal, oamenii care sunt în situația mea și să le spun “nu stați în casă pentru că nu va veni să te caute nimeni”. Este important să ieșim în societate, chiar dacă puțin, însă fiecare pas este un plus pentru integrarea socială și oamenii trebuie să conștientizeze că noi existăm”, este mesajul transmis de Florin Mîndru.

”Viața ACTIVĂ pentru persoanele cu dizabilități”, este o campanie națională derulată de OrtoProfil România, prin care se dorește ca aceste persoane să fie cunoscute și înțelese de către societate. ”În acest moment OrtoProfil se implică pentru o viață activă a acestor persoane cu dizabilități, să fie motivate, să iasă din anonimat. Faptul că nu le vedem nu înseamnă că nu există. Participă la concursuri, se califică la olimpiade și din păcate noi nu aflăm pentru că suntem ocupați cu alte aspecte”, a afirmat Marius Dumitrescu, Marketing&IT Manager, OrtoProfil România.

Importanța participării la viața social, a acestei categorii de persoane, este un aspect salutat de compania OrtoProfil, motiv pentru care va lansa un Ghid al “locațiilor prietenoase” pentru persoanele cu dizabilități motorii, pentru a arăta că în România anului 2017 o persoană cu dizabilitate poate să ducă o viață normală.

Pentru că nu există în România așa ceva, am ales ca noi, Ortoprofil, să facem un inventar al locurilor din toată România, pe care persoanele care sunt în scaun rulant le pot accesa. Și atunci când cumperi un scaun rulant vei primi acest pliant. Deci, dacă ești târgumureșean și vrei să mergi la Iași, vei știi exact care sunt opțiunile pentru tine”, a explicat Frunda György, președintele OrtoProfil.

Galerie foto

04 05 06 01

Video