ScoliCamp – Prima Tabără de Scolioză din România

Afecțiune cu implicații deosebite, atât fizice, cât și psihologice pentru pacient, scolioza afectează, în 80% din cazuri, adolescenți de sex feminin. Cu tratamente cuprinse într-un program personalizat, precum terapia Schroth combinată cu terapia Vojta, dar și cu sprijin psihologic, mai ales atunci când se impune purtarea unui corset, scolioza poate fi tratată cu succes.

Pentru prima dată în România, tinerii cu scolioză pot participa la o Tabără de Scolioză, inițiată de OrtoProfil România, pe lângă terapia specifică având ocazia să învețe cum să trăiască într-o relație de prietenie cu corsetul, să primească mai multe informații despre problemele lor de sănătate și să participe la un grup de suport, moderat de către un psihoterapeut.

Prima ediție a taberei ScoliCamp s-a desfășurat în perioada 7-12 august 2016, la Tîrgu-Mureș, beneficiarii fiind opt fete din București, Botoșani și Bacău împreună cu familiile lor, tabăra fiind organizată de Terapie pentru mișcare, KinetoBebe și OrtoProfil în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și cu sprijinul Hotel Grand, Solaris, Hotel Concordia, Salina Turda, BBImage, GrafisART, Apollo Welness Club și Aqua Day Spa.

Am hotărât să facem acestă tabără pentru a-i scoate pe copii din izolarea lor familială și a-i aduce împreună, să facă lucruri simple, pentru a ieși dintr-o izolare pe care factorul psihic îl determină, pentru a face din corsetul pe care îl poartă, dintr-un dușman de care le e rușine, un prieten de care au nevoie și îi poate ajuta”, a motivat ideea acestei tabere, György Frunda – Președinte OrtoProfil România. De asemenea, a susținut că ar fi normal ca în România să fie realizat un Program Național de Tratament al Scoliozei, unde să fie folosite terapiile utilizate cu succes, terapia Schroth și terapia Vojta, care în prezent sunt folosite și în tratamentul din cadrul Centrului Național de Reabilitare OrtoProfil România.

Pe parcursul a cinci zile, cele opt fete, au urmat un program personalizat ce a cuprins, pe lângă activități de informare și socializare, jocuri și activități sportive, ședințe de fizioterapie și psihoterapie și vizita atelierului, unde au aflat cum se confecționează un corset și care este rolul său în tratamentul scoliozei.

Scolioza idiopatică este o boală care atinge din ce în ce mai mulți tineri în perioada pubertății și ar trebui să o tratăm ca atare, cum se tratează o scolioză cu adevărat, cu terapia Scroth, Vojta, respectiv și cu alte terapii alternative. Dar eficiența acestor două terapii este dovedită științific la nivel mondial. Am dorit ca în această săptămână copiii să facă cât mai multă mișcare în corset, să vadă că există viață și în corset, pot face baschet, volei, chiar și rostogolire, și orice mișcare făcută într-un corset bine construit înseamnă terapie tridimensională pentru îndreptarea scoliozei”, a explicat Zsolt Szilágyi, fizioterapeut OrtoProfil România și coordonatorul taberei.

Diversitatea activităților sportive și competiționale a condus la primirea cu entuziasm a mișcării în corset, iar îmbinarea terapiilor Scroth și Vojta cu psihoterapia, a fost o premieră cu rezultate extrem de bune.

Fiecare detaliu în reabilitare contează. De aceea, în această tabără am încercat să creem o echipă multidisciplinară, am fost fizioterapeuți, psihoterapeuți, instructori, tehnicieni ortopezi. Am pus foarte mare accent pe mișcarea în corset. Sportul în corset are efecte benefice certe, dar în mediul lor, acasă, toată lumea se ferește să facă sport și acesta este un detaliu pe care noi am încercat să îl atingem aici, am făcut foarte mult sport în corset”, a afirmat Bogdan Goga, fizioterapeut OrtoProfil România.

Cele două terapii, Schroth și Vojta, sunt aplicate cu succes tinerilor suferinzi de scolioză, însă impactul psihologic al scoliozei are loc pe mai multe planuri: tinerii se percep pe sine într-un mod distorsionat, nefiind mulțumiți de felul în care arată; au tendința să se izoleze de ceilalți pentru ca aceștia să nu își dea seama că este ceva în neregulă cu spatele lor; apare o gândire negativistă, lipsită de speranță și de ajutor; experimentează o serie de trăiri, de la negarea diagnosticului la furia că lor li se întâmplă acest lucru, până la tristețe, teamă și rușine cu propriul corp, pe care îl ascund cât de mult pot.

Am constatat în aceste cinci zile cât de mare nevoie au aceste fete de suport psihologic, ele au nevoie să rămână motivate ca să lupte pentru că nu este o luptă ușoară. În fiecare zi ele au nevoie să o ia de la capăt, motiv pentru care motivația interioară este extrem de importantă. Totodată, ele au nevoie și de un grup de suport, pentru că făcând parte dintr-un grup cu persoane care au aceeași problemă ca și ele, își dau seama că nu sunt singure, își împărtășesc experiențe, își exprimă trăirile pe care le au, pentru că scolioza, dincolo de afecțiunea medicală, este un cumul de emoții care poate că de multe ori este uitat, iar în grupul acesta de suport este foarte important că ele pot să și le împărtășească. Și m-am bucurat să le aud că le-a ajutat foarte mult că s-au impulsionat una pe alta și au purtat corsetul foarte mult în toate aceste zile”, a precizat Elena Carmen Țuca, psiholog KinetoBebe.

Ce a însemnat tabăra pentru tineri, dar și pentru părinții lor? Un loc unde au învățat cum să trăiască cu scolioza, un loc unde au învățat să creeze ”punți între mamă și fiică, între părinți și copii”, după cum a susținut Maria Chiriac, mama unei fete cu scolioză, participant în ScoliCamp, dovedind astfel că psihoterapia combinată părinte-copil a avut rezultate foarte bune.

Diagnosticată cu scolioză, de la vârsta de 12 ani, Eliza, fata Mariei Chiriac, s-a văzut pusă în fața unei situații care a condus încet încet la crearea unei bariere între ea și lumea de afară, între ea și lucrurile pe care le făcea cu plăcea până atunci. În tabăra ScoliCamp, a învățat că scolioza poate fi învinsă și că corsetul poate deveni un ”prieten” care să-i sprijine spatele. ”Am întâlnit fete de aceeași vârstă cu mine, aflate în aceeași situație, și am învățat una de la alta că trebuie să luptăm, că nu scolioza ne învinge pe noi, ci că noi trebuie să învingem scolioza”, a susținut Eliza.

Tabăra ScoliCamp nu se sfârșește aici, aceasta fiind prima ediție și una dintre multe altele ce vor urma, după cum au afirmat organizatorii.

În cadrul acestei tabere s-a pus accentul în primul rând pe calitate și pe un program personalizat. Faptul că acești tineri au participat în tabără alături de membrii familiei, părinți, frați, surori, ne-a dat ocazia să organizăm sesiuni de psihoterapie diferențiată pentru copii și pentru membrii familiei, iar psihoterapia combinată părinte-copil a avut rezultate foarte bune. În cadrul programului, l-am avut alături pe artistul Florin Mândru, participarea sa fiind un moment emoționant pentru noi toți, acesta împărtășind din propria experiență ce înseamnă să trăiești într-un scaun rulant, acesta fiind ca un corset pe care nu ai posibilitatea să nu îl porți. Cursul de “beauty tips” susținut de doamna cosmetolog Marin Gabriela, vizita în atelierul OrtoProfil și explicarea procesului de realizare a corsetelor, excursia la Salina Turda și exercițiile de rezistență la efort, înotul în corset, vizitarea Palatului Culturii și a Grădinii Zoologice și numeroasele coregrafii de dans și percuție învățate, toate acestea au menținul și crescut entuziasmul tuturor participanților. La finalul programului, fetele ne-au făcut o surpriză și s-au fotografiat singure în parcul de reabilitare OrtoProfil, cu corsetele la vedere. Este poate cea mai mare mulțumire pe care o puteam primi noi, organizatorii. Sunt niște eroine care acum nu mai luptă individual, acum totul fiind o luptă de echipă.”, a declarat Marius Dumitrescu, director marketing OrtoProfil România.

Galerie foto

ScoliCamp2016-001 ScoliCamp2016-002 ScoliCamp2016-004 ScoliCamp2016-005 ScoliCamp2016-006 ScoliCamp2016-007 ScoliCamp2016-008 ScoliCamp2016-009 ScoliCamp2016-010 ScoliCamp2016-011 ScoliCamp2016-012 ScoliCamp2016-013ScoliCamp2016-003

Video