3 decembrie 2009 – OrtoProfil premiată la Gala Sănătăţii 2009

com_238_92_big

Campania de Informare Naţională de depistare precoce a deviaţiilor la coloana vertebrală
premiată la Gala Sănătăţii 2009

Campania de Informare Naţională de depistare precoce a deviaţiilor la coloana vertebrală nu a trecut neobservată. Gala Sănătăţii 2009, un eveniment în care se premiază realizările deosebite în domeniul sănătăţii, a acordat Premiul pentru cea mai bună campanie de informare publică în domeniul sănătăţii proiectului demarat de OrtoProfil.

„Ne simţim onoraţi de acest premiu şi dorim să mulţumim sprijinul domnului prof. dr. Mihai Jianu, a Ministerului Sănătăţii – partenerul nostru oficial, precum şi ajutorul presei, care a contribuit în cea mai mare măsură la informarea publică legată de această campanie. Dorim să evideţiem încă odată cât de important este ca părinţii să conştientizeze cât de grave pot deveni aceste probleme ale coloanei, să-şi însoţească copiii la controale periodice, să înceapă tratamentul prin kinetoterapie şi corsetare dacă este nevoie. Numai aşa putem reuşi să reducem afecţiunile grave ale coloanei vertebrale la adulţi.” – dr. Boga Ferenc, director general OrtoProfil Prod România
Copyfoto

Anul acesta, pe lista cu realizări importante în această categorie pe lângă OrtoProfil s-au numărat firme şi organizaţii cu renume precum: Nestle România, Sensiblu, Roche România, Worwag Pharma România, Fundaţia Vodafone România, Fundaţia Romanian Angel Appeal şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Pe lângă această categorie au mai fost şi altele. Astfel, s-au acordat premii pentru leadership medical, pentru inovaţie şi devotament în medicină, pentru cea mai dinamică societate medicală, pentru programe business dedicate sănătăţii, pentru cea mai implicată asociaţie de pacienţi, cea mai bună campanie de responsabilitate socială, pentru cel mai bun jurnalist pe sănătate, pentru activitate publicistică şi pentru cea mai activă asociaţie a studenţilor la medicină.

„Aflată la a doua ediţie, Gala Sănătăţii îşi propune să promoveze valorile medicinei româneşti, să recompenseze şi să încurajeze eforturile celor care sprijină, într-un fel sau altul, «sănătatea» în România. Ne dorim să creăm o tradiţie ca la fiecare sfârşit de an să trecem în revistă cele mai importante realizări din domeniu şi să aplaudăm adevăratele valori din sănătate: inovaţia, viziunea, devotamentul, pasiunea şi responsabilitatea!”, se arată pe site-ul oficial al Galei Sănătăţii.

Juriul Galei a reunit personalităţi marcante din lumea medicală românească, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai presei.